Prima atestare documentară a satului Ștefan cel Mare, care mai întâi s-a numit Șerbești, datează din anul 1492, prin care satul era atribuit lui Crăciun Belcescu, și împărțit ulterior între nepoții acestuia.
Mai apoi, datele istorice arată că satul Șerbești, cu locuitori clăcași și răzeși aparținea lui Coste Băcioc. Una din fetele acestuia, Tudosea s-a căsătorit cu viitorul domn Vasile Lupu, oferind jumătate de moșie și de sat ca zestre. Șerbeștii devin astfel proprietatea lui Vasile Lupu, care construiește biserica în anul 1637.
După înlăturarea lui Vasile Lupu în 1653, satul ajunge în proprietatea lui Iordache Cantacuzino care va construi casa boierească în apropierea bisericii.
Satul Șerbești împreună cu biserica au fost în proprietatea familiei Cantacuzino până în anul 1880. În acel an satul a fost cumpărat de către Elena și dr. E. Riegler. Apoi, biserica, ctitoria lui Vasile Lupu și îngrijită de boierii Cantacuzini, a devenit o biserică de sat, fiind întreținută de preoți și enoriași, precum și de noii proprietari.
Astfel, biserica va fi reparată în 1892 când se va înlocui acoperișul, dar și în 1923 cănd s-a acoperit din nou, a fost curățată afară și înăuntru, acum fiind și parțial pictată. Prin căsătorie moșia revine familiei Bălăceanu Stolnici, iar din 1945 statului. Lângă casa boierească era zidită și biserica din piatră. Casa era legată de biserică, printr-o alee care, străbătând parcul, te conducea printr-o portiță deschisă în zidul de împrejmuire al curții boierești, la biserică.
Biserica ridicată de Vasile Lupu și Doamna Tudosea între 28 martie și 15 noiembrie 1637, poate fi considerată ca monument ce întrunește trăsăturile caracteristice ale edificiilor religioase ale epocii lui Vasile Lupu și implicit a primei jumătăți a secolului al 17-lea.
Planul este asemănător cu cel al bisericii Sf. Sava din Iași, sau a celor din Buciulești, Bozieni sau Budești, din județul Neamț, precum și a bisericii „Sfântul Gheorghe ”din Galați. Este de plan triconc, cu false abside marcate la exterior de două decroșuri, cu un pridvor pe fațada de sud a pronaosului, peste care se înalță turnul clopotniță. Biserica nu are soclu și nici semipilaștri.
De-a lungul veacurilor, lăcașul a suportat multe reparații, însă își păstrează stilul original. Cea mai amplă restaurare, când s-a acoperit biserica din nou și a fost parțial pictată, s-a realizat între anii 1993-2004 cu sprijinul Ministerului Culturii, deoarece este declarată monument istoric.
Biserica va dăinui multe veacuri de acum înainte, pentru binele și mândria credincioșilor fostului sat Șerbești, devenind apoi Ștefan Cel Mare în anul 1968, ea deținând și multe cărți liturgice, din care amintim o Sfântă Evanghelie de la începutul secolului al 19-lea.
Biserica are două hramuri: „Sfântul M. Mc. Gheorghe” și „Sfântul M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, iar în prezent s-a construit și o frumoasă casă socială, cu bucătărie și o încăpătoare sală de prăznuire. De asemenea s-a instalat și o modernă centrală termică pentru încălzirea bisericii și a casei sociale.
Dintre preoții slujitori îi menționăm pe cei din ultimul secol: Pr. Gheorghe Filipescu (1900-1928); Pr. Constantin Drăgoi (1928-1972) și Pr. Mircea Scutaru din 1972 până în prezent.
